|
Activitatea Ministerului Public este organizată potrivit
principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic.
a) Ori de cāte ori sunt īntrunite condiţiile prevăzute de
lege pentru a acţiona īn vederea protejării unui interes public, procurorul trebuie să acţioneze īn modul şi prin mijloacele prevăzute de lege.
Procurorul nu poate acţiona decāt īn
limitele
competenţei sale, prin mijloacele şi īn cazurile stabilite prin dispoziţiile
legale. Cu alte cuvinte, īşi exercită atribuţiile
numai īn temeiul legii. Misiunea specifică de esenţă a Ministerului Public este asigurarea respectării
legii.
b) Potrivit principiului imparţialităţii, īn
spiritul prevederilor art.16 din Constituţie care statuează că "Nimeni nu este mai presus de
lege", procurorul, īn
calitatea sa de reprezentant al īntregii societăţi, de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor,
are obligaţia să-şi exercite atribuţiile cu obiectivitate, indiferent de calitatea persoanei cercetate sau de apartenenţa sa social politică.
Procurorul trebuie să vegheze ca organele
la a căror activitate participă
sau a căror activitate o supraveghează, să aplice
legea fără discriminare.
c) Subordonarea ierarhică, un alt principiu al activităţii Ministerului Public, se concretizează īn aceea că
procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului acelui parchet, iar acesta din urmă este subordonat
conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie teritorială.
Dispoziţiile procurorului ierarhic superior,
date īn conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, dar īn instanţă procurorul de şedinţă este
liber să
prezinte concluziile pe care
le consideră īntemeiate potrivit
legii, ţinānd seama de probele administrate īn cauză.
Desigur că
procurorul ierarhic superior poate să īndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor din subordine şi să
suspende ori să infirme actele şi dispoziţiile acestora dacă sunt contrare
legii.
Īn soluţiile dispuse,
procurorul este independent, īn condiţiile prevăzute de lege.
Lucrările repartizate
pot fi trecute altui procuror numai īn cazul suspendării sau al īncetării calităţii acestuia, ori īn absenţa sa,
dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care īmpiedică rezolvarea sa.
Ministerul Public acţionează
pentru respectarea acestui principiu şi pentru asigurarea permanentă a
legalităţii dispoziţiilor emise de procurorii cu funcţii de conducere.
Ministerul Public este independent īn relaţiile
cu celelalte autorităţi şi īşi exercită atribuţiile numai īn temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia.
|
|