COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

 

 

            Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au solicitat arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 februarie 2016 și până la data de 11 martie 2016, inclusiv, a inculpatului DIMOFTACHE RĂZVAN, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-  înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 Cod penal, în cond. art. 35 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la inducerea în eroare a SC MJS și a SC C SRL Tanacu, județul Vaslui, în numele și pe seama SC C P SRL, întrucât a achiziționat de la SC MJS  în perioada 7 noiembrie 2008 – 2 septembrie 2009, produse din carne, în sumă de 14.782 EURO, ce nu a fost achitată furnizorului și cu care firma bulgară se consideră prejudiciată, iar în anul 2007 a indus în eroare SC C SRL cu sediul în comuna Tanacu, județul Vaslui, cu prilejul achiziționării unor cantități de carne de vită, tranșată, pentru plata cărora a emis bilete la ordin ce nu au fost onorate la plată de banca trasă, furnizorul înregistrând un prejudiciu în cuantum de 22.028,33 lei;

- complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 Cod penal în ref. la art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal,  în referire la SC CP SRL, întrucât a contribuit cu intenție la omisiunea înregistrării în evidențele contabile ale SC CP SRL de către suspecta P M a veniturilor rezultate din activitatea comercială;

- falsificare de instrumente oficiale prev. de art. 317 Cod penal în cond. art. 35 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la SC SP SRL, constând în aceea că a procedat la contrafacerea ștampilei de formă rotundă, purtând însemnele: „GUVERNUL ROMÂNIEI, AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR CSVSA VEST 3 TULCEA CIRCUMSCRIPȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR”, precum și la falsificarea ștampilelor emanând de la alte autorități;

- folosirea instrumentelor false prev. de art. 318 Cod penal în cond. art. 35 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la înmânarea acestor instrumente suspectului S M pentru a fi folosite de acesta în vederea achiziționării produselor din carne de la persoana vătămată D D în numele și pe seama SC SP SRL;

- falsificare de instrumente oficiale prev. de art. 317 Cod penal în cond. art. 35 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la SC CP SRL, SC S SRL și SC SP SRL, întrucât în baza rezoluției infracționale unice, în mod repetat, în perioada 2007 – 2012, a procedat la contrafacerea prin scanare a mai multor înscrisuri care conțineau amprenta ștampilelor unor instituții din categoria celor prevăzute de art. 176 Cod penal, respectiv direcții sanitar veterinare;

- folosirea instrumentelor false prev. de art. 318 Cod penal în cond. art. 35 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la SC CP SRL, SC S SRL și SC SP SRL, întrucât în baza rezoluției infracționale unice, în mod repetat, în perioada 2007 – 2012, a utilizat instrumentele oficiale contrafăcute prin scanare;

- evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la SC SP SRL, întrucât a procedat la atestarea în mod nereal a înregistrării în evidențele contabile a unor achiziții de carne și produse din carne în scopul diminuării bazei impozabile cu consecința prejudicierii bugetului consolidat al statului;

- înșelăciune prev. de art. 244 alin. 2 Cod penal, în cond. art. 35 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la inducerea în eroare a persoanelor vătămate D D, A M SA Dâmbovița, în numele și pe seama SC SP SRL Constanța;

- instigare la evaziune fiscală prev. de art. 47 Cod penal în ref. la art. 9 alin. 1 lit. f din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal (două infracțiuni), în referire la SC CPSRL prin PM și IȘ, constând în aceea că i-a determinat pe suspecții P M și I Ș să procedeze la declararea la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța a unui sediu social fictiv al SC CP SRL în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor fiscale, financiare și vamale;

- participație improprie la evaziune fiscală prev. de art. 52 alin. 1 Cod penal în ref. la art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la SC CP SRL, constând în aceea că a determinat fără vinovăție administratorul de drept al societății să ascundă sursa impozabilă constând în achizițiile intracomunitare efectuate de la MJ Silistra – Bulgaria în perioada 7 noiembrie 2008 – 2 septembrie 2009, cu consecința prejudicierii bugetului consolidat al statului cu suma de 37. 341 lei TVA și impozit pe profit în sumă de 7.256 lei;

- participație improprie la evaziune fiscală prev. de art. 52 alin. 1 Cod penal în ref. la art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la SC CP SRL, a determinat fără vinovăție administratorul de drept al societății să omită înregistrarea veniturilor în evidențele contabile ale societății cu consecința prejudicierii bugetului consolidat al statului cu suma de 58.815 lei reprezentând impozit pe profit și cu suma de 69.842 lei reprezentând taxă pe valoarea adăugată;

- conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul de conducere anulat prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că la data de 26.08.2015, în jurul orelor 16:07, a fost depistat pe str. Soveja din municipiul Constanța, conducând un autoturism deși avea anulat permisul de conducere de la data de 01.11.2013;

- instigare la evaziune fiscală în modalitatea prev. de art. 3 din Legea 241/2005, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal, prev. de art. 47 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la activitatea SC S SRL Constanța, constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt la SC S SRL Constanța, a determinat-o, cu intenție pe suspecta B C, la omisiunea refacerii documentelor de evidență contabilă ale societății comerciale, în calitate de administrator, conform solicitărilor comisarilor Gărzii Financiare Secția Constanța;

- instigare la evaziune fiscală în modalitatea prev. de art. 4 din Legea 241/2005, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal, prev. de art. 47 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la activitatea SC S SRL Constanța, constând în aceea că în calitate de administrator de fapt la SC S SRL Constanța a determinat-o pe suspecta BC să nu prezinte comisarilor Gărzii Financiare Secția Constanța documentele legale ale societății comerciale, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale;

- instigare la evaziune fiscală în modalitatea prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal, prev. de art. 47 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la activitatea SC S SRL Constanța, constând în aceea că în calitate de administrator de fapt la SC S SRL Constanța a determinat, în mod direct, pe suspecta B C la omisiunea înregistrării în evidențele contabile ale societății comerciale a veniturilor realizate în cursul lunilor februarie – martie 2013, cu consecința sustragerii de la plata către bugetul consolidat al statului a sumei de 80.295,74 lei, reprezentând impozit pe profit și 120.443,61 lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la contrafacerea contractului de închiriere nr. 8 din 15.05.2012, încheiat cu SC EP SRL;

- fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 Cod penal în cond. art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la contrafacerea certificatelor sanitar veterinare în numele SC CP SRL, SC S SRL și SC SP SRL, în perioada 2007 – 2012;

- uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal în cond. art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, în referire la folosirea certificatelor sanitar veterinare, contrafăcute, în numele SC CP SRL, SC S SRL și SC SP SRL, în perioada 2007 – 2012;

- fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 Cod penal, în referire la contrafacerea autorizației de funcționare a SC APC SRL, ulterior datei de 2.02.2016, împreună cu inculpata CDV a procedat la contrafacerea prin scanare a autorizației de funcționare a societății și la afișarea acesteia pentru a crea aparența de legalitate a funcționării societății, deși la data de 2.02.2016 s-a formulat cerere de sistare a activității;

- uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal, în referire la folosirea autorizației de funcționare a SC APC SRL, contrafăcute, ulterior datei de 2.02.2016, în referire la folosirea autorizației de funcționare a SC APC SRL, contrafăcute, ulterior datei de 2.02.2016;

- fals în declarații prev. de art. 326 Cod penal, în referire la cererea nr. 1446 din 2.02.2016 privind sistarea activității SC APC SRL;

- evaziune fiscală, în modalitatea prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005, prin ascunderea sursei impozabile a SC APC SRL ulterior datei de 2.02.2016, deoarece în perioada 02.02 – 10.02.2016 a continuat activitatea comercială în mod ilicit prin ascunderea sursei impozabile cu consecința  prejudicierii bugetului consolidat al statului,

- toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.

 

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Constanța, spre competentă soluționare.

Facem precizarea că desfășurarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.  

 

 

 

 

BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ȘI RELAȚII CU PRESA