COMUNICAT DE PRESĂ

13.02.2012

 

 

 

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

            Având în vedere mandatul european de arestare emis de autoritățile franceze, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au solicitat Curții de Apel Constanța, arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate CONDURACHE VASILE, cetățean român.

 Din actele transmise de autoritățile judiciare franceze rezultă că acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în formă agravată, întrucât în perioada 01.10.2009-22.01.2011, împreună cu alți cetățeni români, a recrutat persoane în vederea practicării prostituției în Franța, a înlesnit practicarea prostituției de către acestea, încasând sumele de bani rezultate în urma practicării prostituției.

           Cauza penală a fost înaintată Curții de Apel Constanța, spre competentă soluționare.

 

 

BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ȘI RELAȚII CU PRESA