COMUNICAT

15.12.2011

 

 

 

 

 

            Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

           Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au dispus, la data de 13.12.2011, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului ȘMADICI MIHAI  pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete și a infracțiunii de deținere și vânzare a bunurilor și a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, în concurs real.

                     Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că în data de 30.11.2011, inculpatul ȘMADICI MIHAI, a fost depistat pe DN 3C – Centura localității Ovidiu, în timp ce transporta în autovehiculul său,  în afara antrepozitului fiscal, cantitatea de 29.400 țigarete(1.470 pachete), din care 28.320(1.416 pachete) marca Viceroy și 1.080 țigarete(54 pachete) marca Monte Carlo având aplicate banderole emise de autoritățile din Ucraina, nefiind marcate fiscal pe teritoriul României, deși cunoștea că acestea sunt produse accizabile supuse marcării și care trebuie plasate sub un regim fiscal, dar și că provin din infracțiunea de contrabandă.

                    Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost estimat la suma de 13.293 lei, reprezentând valoarea accizelor, conform adresei emisă de A.N.A.F. – Autoritatea Națională a Vămilor – D.R.A.O.V. Constanța.

       Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța.

       Menționăm că finalizarea activității de urmărire penală și sesizarea instanței de judecată cu rechizitoriu, reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Codul de procedură penală, situație care nu poate înfrânge în niciun mod prezumția de nevinovăție.