30.07.2007

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

 

                  În semestrul I 2007, cei 100 de procurori care își desfășoară activitatea în județele Constanța și Tulcea, au avut în instrumentare 37.100 dosare cu 7.700 mai mult față de semestrul I.2006, din care în 1.026 urmărirea penală a fost efectuată exclusiv de procuror.

                   Au fost soluționate 10.900 dosare cu 2.300 mai mult față de anul trecut, din acestea în 764 s-a întocmit rechizitoriu, dispunându-se trimiterea în judecată a unui număr de 968 inculpați, iar față de 3.826 persoane s-au aplicat sancțiuni cu caracter administrativ.

                   Dintre inculpații trimiși în judecată 40 au săvârșit infracțiuni de omor, 65 au săvârșit infracțiuni de tâlhărie, 10 au săvârșit infracțiuni de viol, 12 au săvârșit infracțiuni de fals și 349 au săvârșit infracțiuni de furt, iar 129 infracțiuni la regimul circulației.

                   Un număr de 105 inculpați au fost minori la data săvârșirii infracțiunii iar 722 persoane între 21 – 54 ani.

                   Un număr de 576 inculpați au comis infracțiuni în mediu urban, iar 392 în mediul rural. Din totalul celor trimiși în judecată 37 sunt femei, 590 sunt fără ocupație, 115 fără studii, 27 cu studii superioare, 83 sunt recidiviști, iar 100 au avut antecedente penale.

                   Un număr de 205 inculpați au săvârșit infracțiuni sub influența alcoolului.

                   În afară de activitatea de urmărire penală, procurorii au verificat un număr de 6.000 hotărâri judecătorești în procesul penal și 1.200 în procesul civil, acționând prin căile de atac prevăzute de lege în vederea obținerii unor hotărâri legale și temeinice, au rezolvat 1.300 de reclamații ale cetățenilor, au participat la judecarea unui număr de 456 cauze privind drepturile copiilor și adopții.

La sfârșitul perioadei analizate au rămas nesoluționate 13.463 de cauze cu autori cunoscuți și aproape 10.000 de cauze cu autori necunoscuți.

În vederea eficientizării activității procurorului în condițiile în care fiecare parchet se confruntă cu un volum mare de muncă dar cu o schemă incompletă de personal în ziua de 30 iulie 2007, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a avut loc o întâlnire de lucru cu toți procurorii cu funcții de conducere de pe raza Curții de Apel Constanța în cadrul căreia au fost analizate rezultatele și s-au luat măsuri în vederea soluționării cauzelor aflate în lucru în condiții de operativitate și calitate și pentru înlăturarea tuturor deficiențelor constatate în activitatea de cercetare și urmărire penală.

 

 

PURTATOR DE CUVANT:

Procuror,

Poenaru Luminița