|
Relaţia
de autoritate a Ministrului Justiţiei cu procurorii
Conform
dispoziţiilor art.131 din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară
activitatea potrivit principiului legalităţii, imparţialităţii
şi al controlului ierarhic sub autoritatea ministrului
justiţiei. Aceasta nu înseamnă că Ministerul Public este
subordonat ministrului justiţiei.
Pentru această reglementare legiuitorul a avut în vedere şi
opiniile unor savanţi ai dreptului, cum a fost ilustrul profesor
Garconnet care susţinea că în multe ţări lumea se teme ca un
minister public cu totul supus puterii executive să nu fie din
punct de vedere politic o armă grea în mâinile unui guvern, iar
marele penalist I. Tanoviceanu arăta că „Toţi autorii de
drept penal, toţi specialiştii şi toţi cei care năzuiesc să
asigure justiţiei condiţiile unei desăvârşite funcţionări,
susţin cu argumente ce nu cunosc replică, independenţa
Ministerului Public. Ce păcat însă, că nu aceştia fac legile”.
Autoritatea ministrului justiţiei nu are în legislaţia noastră
sensul unei subordonări ierarhice, ci acela al unei relaţii
administrative, similară cu relaţia existentă între ministrul
justiţiei şi instanţele judecătoreşti.
Ministerul Public nu se află sub autoritatea ori subordonarea
Ministerului Justiţiei, procurorul nu poate primi ordine de la
funcţionarii acestui minister.
Modalităţile prin care ministrul justiţiei îşi exercită
autoritatea asupra Ministerului Public au fost stabilite prin
art. 74 din
Legea 304/2022
pentru
organizarea judiciară, după cum urmează:
(1)
Ministrul justiţiei, când consideră necesar, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume
desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul-șef
al Direcție Naţionale Anticorupţie,
de procurorul-șef al Direcției
de Investigare a Infracțiunilor
de Criminalitate Organizată și
Terorism ori de ministrul
justiţiei.
(2) Controlul constă în verificarea eficienţei
manageriale, a modului în care procurorii îşi îndeplinesc
atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de
serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în
lucrările de competenţa parchetelor. Controlul nu poate viza
măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi
soluţiile adoptate.
(3) Concluziile controlului vor
fi prezentate de către ministrul
justiției Secției pentru
procurori a Consiliului Superior
al Magistraturii și procurorului
general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
(4)
Ministrul justiţiei poate să ceară procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau,
după caz, procurorului-șef
Direcției Naţionale
Anticorupţie ori
procurorului-șef al Direcției de
Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și
Terorism informări asupra activităţii parchetelor şi să dea
îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru
prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii.
Însemnătatea deosebită a asigurării independenţei politice a
procurorului în contextul garantării legalităţii şi
imparţialităţii urmăririi penale a fost evidenţiată şi în cadrul
Congresului ONU din 1995 de la Cairo pentru prevenirea crimei şi
tratamentul delicvenţilor.
Astfel, din conţinutul documentelor cadru prezentate
la acest congres, în condiţiile unei tendinţe generale de
influenţare prin mijloace politice ori administrative a
deciziilor adoptate de procurori în cursul investigaţiilor
penale, rezultă necesitatea de a se proceda la o reconsiderare
şi reafirmare a rolului crucial care îi revine procurorului
în administrarea justiţiei penale şi de a se garanta
exercitarea, independent de orice imixtiune politică, a acestor
importante responsabilităţi, în conformitate cu litera şi
spiritul principiilor directoare ale ONU.
Aceasta este singura modalitate prin care se poate
asigura echitatea şi obiectivitatea justiţiei penale, precum şi
protecţia efectivă a cetăţenilor împotriva infracţiunilor.
De altfel, astfel de principii se desprind şi din
lectura Recomandării 19(2000) a Comitetului de Miniştri al
Consiliului Europei, document care pornind de la premisa că
Ministerul Public joacă un rol determinant în sistemul de
justiţie penală, precizează că: „statele trebuie să ia măsuri
corespunzătoare pentru a face astfel ca membrii Ministerului
Public să‑şi poată îndeplini misiunea lor fără ingerinţe
nejustificate (din partea puterii executive, n.n.) şi fără
riscul de a determina, dincolo de limita rezonabilului,
răspunderea civilă, penală sau de altă natură”. „Ministerul
Public trebuie în orice situaţie să fie în măsură să‑şi exercite
fără obstacole urmărirea agenţilor statului pentru delicte
comise de către aceştia, în special delicte de corupţie, abuz de
putere, violare evidentă a drepturilor omului şi alte delicte
recunoscute de dreptul internaţional”. |
|
